top of page
Poza scriitoruluiThe Orthodox Ethos Team

O scurtă vorbă despre Halloween (dacă ar trebui să participați sau nu)

Traducerea de: J. Swindon

Dintr-o scrisoare a Arhimandritului Ireneu către o mamă și un tată (2012)

 

Dragii mei N— și A—,


Sunteți părinți Ortodocși care creșteți copii Ortodocși în îmbrățișarea iubitoare a Bisericii și ați pus o întrebare importantă legată de „sărbătorile” culturale din jurul a ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept „Halloween”. Să începem prin a spune, deci, că trebuie să vă scoateți din minte aceste gânduri de „a merge în ton cu moda” și să le permiteți copiilor voștri să participe la astfel de obiceiuri „ca să nu se simtă nelalocul lor în jurul prietenilor”. Acolo unde oamenii seculari pot avea senzația că pot divorța tărâmul spiritual de cel fizic și că pot face un lucru cu trupurile lor în timp ce cred în altul în mintea lor, noi, creștinii, nu facem așa. Știm că acțiunile corpului nostru și lucrurile pe care le facem cu viața noastră ne afectează inimile și sunt direct conectate cu tărâmurile spirituale de care nu suntem, din cauza slăbiciunii noastre, întotdeauna conștienți imediat. Puteți să vă gândiți cu sinceritate — voi care priviți și atingeți sfintele icoane din casa voastră și din templele noastre și știți că sfinții sunt prezenți cu voi și că sunteți atrași în viețile lor sfinte — că să fiți înconjurați de bunăvoie de imagini ale demonilor (oricât de copilăroasă și infantilă ar fi reprezentarea lor) nu vor afecta inima și inimile copiilor voștri și nu le vor apropia de puteri pe care nimeni nu le-ar numi sfinte? Și nu doar să priviți astfel de imagini, ci să le faceți în haine și costume și să le purtați pe corp?

Unii vor spune: „Ah, dar este doar puțină distracție, în ziua de astăzi. Este doar costumație amuzantă. Nimeni nu crede în aceste lucruri!” Dar spuneți-mi, credeți că diavolul este atât de prost încât nu vede oportunitatea care vine de la perceperea a ceva ca „doar distracție și amuzament”? Credeți că el nu înțelege că astfel de circumstanțe ne determină să lăsăm garda jos, să ne tachinam și să ne jucăm cu ideea de demoni și întuneric spiritual? Că nu se bucură întocmai pentru că astfel de imagini devin lucruri de joacă și, prin urmare, lucruri de care nu ne păzim când zbenguiala se termină? Și totuși, alții vor spune: „Dar nu este totul macabru: copiii merg la colindat în costume de îngeri, de personaje din desene animate, de animale.” Dar aceasta înseamnă a nu vedea ideea, că tocmai amestecul dintre aceste două lucruri – cel jucăuș și cel demonic – este cel care face atât de rău sufletului. Scripturile spun: Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar? (2 Cor. 6.15), și totuși omul modern se simte perfect confortabil să alăture demonii cu ursuleții de pluș și inorogii; a amesteca sinistrul cu banalul. Acest lucru se datorează faptului că el și-a pierdut simțul cât de puternic afectează „joaca” noastră inactivă dispoziția interioară a inimii. Credem că, dacă nu luăm ceva „în serios”, nu ne poate afecta serios, dar uite cât de mult vai și disperare există în lume, ca rezultat al acestei iluzii!


Nu, este timpul să rezistăm ferm împotriva acestui trend ridicol. Dumnezeu v-a dat copii; iar acum, chiar în această dilemă pe care o simțiți în inima voastră, El vă întreabă cum veți avea grijă de ei. Îi veți împinge, de dragul „normelor sociale”, de la o vârstă atât de prețioasă și fragedă, pe calea de a considera lumea spirituală un tărâm al petrecerilor și glumelor, jucându-se cu imaginile răului de parcă ar fi lipsite de importanță? Sau veți petrece noaptea asta învățându-i despre bucuria vieții spirituale așa cum este ea cu adevărat? „Halloween” (18 / 31 octombrie) coincide cu ajunul sărbătorii iubitului nostru păstor și strălucit Părinte în credință, Sfântul Ioan de Kronstadt; și este, de asemenea, sărbătoarea evlaviosului Sf. Frideswide din Oxford. Uite, cum Dumnezeu a sădit pentru voi doi pomi spirituali care pot aduce roade în viața familiei voastre chiar în această noapte. Duceți-vă copiii la Sfintele Slujbe; încurajați-i precis tocmai prin faptul că fac ceva, ce alții neglijează – că, în timp ce lumea de afară se joacă în frivolitățile amăgirii și amestecă demonii cu visele cu ochii deschisi, voi veți intra în Templul Sfânt, unde locuiește Dumnezeul tuturor spiritelor, pentru a primi Duhul Sfânt și sunteți alăturea unei vieți care a transformat un preot paroh într-un clarvăzător făcător de minuni și o tânără blândă într-o vindecătoare făcătoare de minuni! Și învățați-i pe copiii voștri că El dorește să facă la fel pentru ei, că dorește să facă din ei sfinți mari pe care lumea întreagă îi va cunoaște, dacă numai ei și voi îi veți lăsa.


Să vă dea Dumnezeu putere să rămâneți neclintiți cu bucurie în mijlocul acestor încercări lumești! Fie ca Domnul să vă binecuvânteze și să vă binecuvânteze copiii.


Arhimandritul Ireneu (Steenburg), acum Episcop al Sacramento (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei)



44 afișări0 comentarii

Commentaires


bottom of page